Comunicat Președinte

În ultimele zile, în media și pe rețelele de socializare au apărut mai multe articole, prin care se încearcă inducerea în eroare a opiniei publice prin transmiterea unor informații false, iar postura de Președinte al Federației Române de Șah mă obligă să apăr această instituție. Drept pentru care sunt nevoit să fac următoarele precizări, cu privire la respingerea candidaturii la funcția de Președinte a FRȘah, făcute de ACS Chess Masters – Maeștrii Șahului București:

Ultima Adunare generală a FRȘah a avut loc în data de 20 Martie 2021.

Prin hotărârea nr. 5 a acestei AG, se stabilește care sunt membri afiliați definitiv ai FRȘah.

Art. 30 din Regulamentul de punere în aplicare a dispozițiilor legii educației fizice și a sportului (69/2000), este foarte clar în sensul că afilierea definitivă poate fi decisă doar de către prima adunare generală ce va avea loc ulterior afilierii provizorii. Totodată, Statutul FRȘah prevede explicit, la ART. 23 AFILIEREA:

(9) Afilierea provizorie unui solicitant este decisă de către Consiliul Director.
(10) Afilierea trebuie ratificată în prima Adunare Generală. Aprobarea afilierii definitive va fi comunicată de F.R.Şah structurii sportive respective. Prin Ordin al Preşedintelui, Federaţia oficializează existenţa unei structuri sportive cu personalitate juridică, luată în evidenţă şi înscrisă ca membru deplin, cu drepturi depline de participare la evenimentele şahiste, reuniuni, competiţii oficiale.

Pe data de 19 Aprilie 2021, la aproape o lună de la ultima Adunare Generală, se afiliază provizoriu la FRȘah ACS Chess Masters – Maeștrii Șahului din București.

Din moment ce nu a mai existat nicio Adunare Generală ulterior afilierii provizorii, dispuse de Consiliul Director, clubul ACS Chess Masters nu este membru afiliat definitiv.

În data de 5 August 2021, Federația Română de Șah a respins candidatura la funcția de Președinte a FRȘah făcută de ACS Chess Masters – Maeștrii Șahului din București, menționând în procesul verbal nr. 386/05 August 2021 faptul că acest club nu este membru afiliat definitiv, și conform ART 25. (1) și (3) din Statutul FRȘah, nu are dreptul de a fi ales.

ART. 25. DREPTURILE MEMBRILOR F.R.ŞAH (1) stipulează faptul că doar membrii afiliați definitiv ai FRȘah au dreptul să participe și să voteze în Adunarea Generală.

ART 25. (3) (b) Membrii afiliați au dreptul să aleagă şi să fie aleşi în organele de conducere ale Federaţiei, potrivit prezentului Statut.

Cum potrivit prezentului statut doar membrii afiliați definitiv au dreptul să participe și să aleagă în Adunarea Generală ART 25 (1), doar aceștia au dreptul și să fie aleși în organele de conducere ale FRȘah: ART 25 (3)(b).

Tot în acest proces verbal se menționează și alte articole din Statutul FRȘah, de care s-au ținut cont în procesul de validare / invalidare a candidaturilor transmise de membrii afiliați ai FRȘah pentru Adunarea Generală de Alegeri convocată în data de 15 August 2021.

Ca președinte al Federației Române de Șah, sunt obligat să veghez la respectarea STATUTULUI ȘI REGULAMENTELOR FRȘAH.

Validarea candidaturii ACS Chess Masters – Maeștrii Șahului din București ar fi dus la invalidarea ulterioară a Adunării Generale de Alegeri, astfel efortul tuturor membrilor afiliați definitiv participanți la această Adunare Generală fiind în zadar.

Și, pentru a întări cele afirmate mai sus, vă pot da exemplul de la Adunarea Generală a Federației Române de Baschet de săptămâna trecută, unde peste 30 de cluburile afiliate provizoriu nu au beneficiat de drepturi depline.

 

8 August 2021
Președinte FRȘah
Sorin Avram Iacoban