Comisia Sah Online: Romania vs Serbia online, intalnire decisiva pentru locul 2 in Liga Europei

Anul 2020 a fost unul greu, foarte greu pentru sahul la tabla, dar ramura online a primit o atentie la care poate nu spera. Probabil iubitorii sahului au fost chiar in impas, privind alegerea locului adaptat fiecaruia.

Suntem la sfarsitul unui an remarcabil. Echipa deschisa tuturor categoriilor sportive, Romania Chess Federation, a castigat prima editie “Nations League” organizata de Chess.com, a obtinut locul 4 in primul sezon al Ligii Europei si locul 3 in prima editie a “Live Clubs Olympiad” (sectiunea Olympic, a primelor 10 mese). In aceasta ultima competitie, am reusit insa, locul 1 in clasamentul Overall (toate mesele la care s-au jucat meciurile).

Avem la sfarsit de an, o intalnire foarte dificila. Dar o abordam de pe pozitia, de a nu avea ce pierde. Romania are asigurata medalia de bronz in acest al doilea sezon al Ligii Europei!

Sambata 12 Dec 2020, in “Live Chess European League”: Srbija Tim vs ROMANIA Chess Federation.

Vor fi trei meciuri pe diferite cadente. Este in joc, locul 2 al acestei editii a Europenelor, in urma echipei care, este sigura de castigarea titlului pentru a doua oara consecutiv: Rusia.

Ca de fiecare data, explicam sumar, ca avem nevoie de jucatori puternici, cu titlu FIDE (in ultima intalnire, Serbia a dispus de 15 astfel de jucatori), de jucatori cu rating server Chess.com mare (la Blitz au avut 85 jucatori peste 2000 rating!) si de cat mai multi jucatori prezenti la meciuri. Ordinea meselor se face in functie de ratingul Chess.com, pe cadenta respectiva. O prezenta numeroasa, cu buni jucatori la primele mese, reprezinta o importanta sansa de a castiga intalnirea.

Membrii clubului ( inscrieri aici: https://www.chess.com/club/romania-chess-federation )se pot inregistra in meciuri incepand cu o ora inaintea startului fiecaruia.

Programul zilei si adresele directe:

-de la 21:00 Bullet 2m+1s, adresa: https://www.chess.com/live#tm=391830 

-de la 21:20 Blitz 5m+2s, adresa: https://www.chess.com/live#tm=391831 

-de la 22:00 Rapid 10m+2s, adresa: https://www.chess.com/live#tm=391832 

 Pentru a obtine locul 2, este necesar sa castigam meciurile de Blitz si Rapid.

 

Anul 2020 se va incheia cu un meci impotriva Perului (probabil pe data de 20 decembrie), care ne poate aduce alte clasari foarte bune in Live Clubs Olympiad.

Va asteptam la dificila intalnire contra Serbiei si speram sa urcam inca un loc intre puternicele echipe ale Europei.

HAI ROMANIA!

Marian Tudorache

Presedinte Comisia Sah Online