Interviurile FRȘah: Victor Văsieșiu, un șahist la Oxford

Născut în primăvara anului 2000 la Târgu Mureș într-o familie de șahiști (maeștrii internaționali Dan și Cristina-Valeria Văsieșiu), Victor Văsieșiu este unul dintre liderii generației sale, fiind campion național en titre la juniori sub 20 de ani. Maestru FIDE din anul 2018 (an în care a devenit campion european cu echipa națională de juniori a României, în Germania), are în prezent un rating  ELO 2276. Cea mai recentă performanță a sa este medalia de aur obținută cu echipa din care face parte, Clubul de Șah al Municipiului Baia Mare, la recentele Campionate Naționale pe echipe la șah rapid de la Snagov, desfășurate în preambulul Superligii.

De anul trecut, este student la Computer Science în cadrul Universității Oxford.

1.

Bună ziua, Victor, pentru început te rog să ne împărtășești din experiența primului an de studii la Oxford.

Bună ziua! Primul an la Oxford s-a arătat a fi destul de greu, mai ales că a fost mai mult sau mai puțin dat peste cap de toata situația cu pandemia, iar al treilea trimestru (term) a fost online. Ca nivel de dificultate este cum m-am așteptat, trebuie să lucrezi mult și consistent ca sa nu rămâi in urmă. Dacă nu lucrezi o zi-două, deja e foarte greu de recuperat.

2.

Ce te-a surprins plăcut cel mai mult în această noua etapă?

Am fost plăcut surprins de faptul că sunt foarte mulți români aici. Se întâmplă des să aud română pe stradă și avem o societate de români foarte faină.

3.

Cum este cotată facultatea pe care o urmezi – Computer Science – la nivel internațional și ce opțiuni ai în vedere după încheierea primilor 3 ani de studii?

Departamentul de Computer Science de la Oxford a fost cotat, pentru al treilea an la rând, numărul 1 mondial de către Times Higher Education. Probabil că după cei trei ani voi rămâne în Oxford pentru un master de un an, deși alte există și alte opțiuni, ca ETH Zürich, University College London, sau chiar SUA.

4.

In contextul pandemiei, cum se derulează studiile în acest semestru, de la distanță sau cu prezența fizică?

Suntem în Oxford pentru term-ul acesta (octombrie – decembrie), deși cursurile și majoritatea predării se fac online. Probabil că term-ul viitor va fi diferit, deoarece regulile aici sunt destul de stricte. Suntem deja în a doua perioadă de carantină în 2 luni, deci aș putea la fel de bine să fiu acasă.

5.

În decursul procesului de admitere la Oxford, a contat în vreun fel faptul că ești un șahist de performanță cu rezultate notabile?

Cred că asta a contat cel mai mult, sincer să fiu, deoarece știu oameni care au făcut la fel de bine ca mine sau chiar mai bine în admitere și nu au primit interviu. Performanța în șah e ceva ce sare în ochi, te diferențiază de masă și face scrisoarea ta de intenție să fie citită de două ori de către orice admission officer. Mai ales pentru un domeniu cum este Computer Science, multe din calitățile de care ai nevoie sunt deja dezvoltate de șah, iar până la urmă asta e ceea ce se caută.

6.

Cum apreciezi că te ajută în procesul de învățare faptul că practici șahul?

Cu siguranță ajută, în mod evident înveți mai ușor noțiuni de logică și matematică dacă practici șahul de mic, forțezi creierul să se dezvolte într-un mod avantajos. 

7.

Asadar, putem spune că și participarea la recent disputata Superligă din luna septembrie la Snagov, ți-a fost folositoare  (N.B. Victor a obținut un rezultat de 4,5/6 la Campionatul Național pe echipe șah clasic –  Superliga – desfașurat în 13-17 septembrie 2020).

Superliga din Snagov a fost o experiență plăcută pentru mine, mai ales pentru că în timpul verii nu au fost turnee, abia așteptam să simt din nou atmosfera unui concurs puternic. Jocul de asemenea a mers destul de bine, și a fost și ultimul meu an de Superligă ca junior, deci mi-o voi aminti cu drag.

8.

Ce poți să ne spui despre clubul de șah al universității? Câți studenți practică șahul activ la club si ce acțiuni desfășurați în mod obisnuit în cadrul clubului? Merită menționat că, anul trecut, fosta campioană mondială Hou Yifan, cea mai puternică jucătoare a lumii în ultimul deceniu, a absolvit studiile de master la Oxford și a fost membră a clubului de șah, iar în prezent predă la Universitatea din Shenzhen.

Clubul de șah al universității a fost desemnat clubul anului 2019-2020 de către federația engleză (ECF). Am fost foarte onorați să primim această distincție, mai ales pentru ca suntem toți studenți cu timp puțin disponibil, dar am reușit să facem lucruri deosebite cu clubul în anul respectiv. Am devenit campionii Angliei pe Universități prin British Universities Chess Championship deși nu porneam ca favoriți, am câștigat de asemenea și liga Oxfordshire-ului și am organizat o mulțime de evenimente pentru studenții interesați de șah, precum simultane cu mari maeștri, lecții de șah, turnee amicale în pub-uri și deplasări la concursuri în Londra. În perioada aceasta, majoritatea competițiilor continuă să se desfășoare online.

Avem peste 30 de membri activi în cadrul clubului, ceea ce face distribuția responsabilităților mai ușoară. Rolul meu în cadrul clubului este Head of Teaching, pregătesc materiale și predau în fiecare săptămână pentru grupul nostru de nivel mediu. Pe lânga asta, sunt Varsity Captain, căpitanul pentru meciul nostru de tradiție împotriva Cambridge-ului, mă ocup de selectarea și pregătirea echipei, precum și discuțiile pentru alte evenimente între universitâți la care suntem invitați. Spre exemplu, în octombrie am avut un turneu închis online între Oxford, Cambridge, MIT, Harvard și o universitate puternică din Rusia, MSU.

9.

Apropo de meciul cu Cambridge, acesta se înscrie intr-o veche tradiție a celor doua universitati faimoase – se pare ca este cea mai veche confruntare continua de sah din lume (138 de editii până anul trecut) – ce are loc in Royal Automobile Club, un club exclusivist patronat de familia regală.

Meciul este extrem de important pentru ambele universități, mai ales datorită faptului că momentan scorul este foarte strâns (Cambridge conduce cu 71-67). Evenimentul este unul excelent din toate punctele de vedere, Royal Automobile Club este o locație absolut luxoasă și este imposibil să nu te simți onorat de participare. Membrii cluburilor așteaptă cu nerăbdare să joace în fiecare an și se luptă pentru un loc în echipă, dar din păcate nu știm ce se va întâmpla cu ediția de anul acesta.

10.

Șahul are o tradiție bogată în Anglia, dar în sistemul britanic foarte puține activități sportive și culturale sunt susținute direct de către guvern, șahul fiind sprijinit doar din surse private. Ai putut să estimezi cât de popular este șahul în prezent în Anglia, în special în rândul copiilor?

Nu am un sample size destul de mare încât să mă pronunț definitiv, dar se pare că șahul în Anglia este practicat destul de mult la vârste fragede, pentru o dezvoltare frumoasă. Majoritatea englezilor cu profile reale de la universitate cu care am vorbit spun că au practicat șahul când erau mici. Chess in Schools devine din ce în ce mai promovat și tutorii de șah sunt căutați. Anul trecut mai multe școli din Oxford au apelat la clubul nostru pentru a-și găsi un tutore pentru copii.

11.

În final, ce ai recomanda tinerilor șahiști români de performanță care doresc să ajungă la universități de prestigiu din străinătate?

Cred că cel mai important lucru este să știi din timp ce vrei și să ai un sistem bine definit de priorități. Încă de la începutul liceului ar trebui să ai mai mult sau mai puțin o idee despre unde și pe ce domeniu vrei să aplici, iar apoi, ca și oriunde, munca. Procesul de admitere este foarte competitiv, așa că un an în plus sau în minus de activitate concentrată, spre a intra undeva, chiar face diferența. Dacă ai făcut performanță la nivel național în șah, probabil ai ce îți trebuie ca să ajungi la o universitate de top, diferența o va face doar cât timp investești în asta.

 

Victor, îți multumim pentru interviul acordat și îți dorim succes la studii și la următoarele concursuri de șah!

 

FRȘah

Noiembrie 2020