Eleonora Mihai a trecut în veșnicie

A plecat dintre noi, neverosimil de iute, maestra sportului Eleonora Antonia Mihai, reprezentantă de frunte a șahului bănățean. Născută în Timișoara la 20 ianuarie 1948, a activat în industria textilă și apoi ca laborantă la Universitatea de Medicină și Farmacie din orașul natal. S-a dedicat sportului minții începând din anul 1972, după căsătoria cu antrenorul Partenie Mihai, cu care a avut două fete, Laura Mihai și Narcisa Drăgulescu, ambele maestre ale sportului, cu rezultate însemnate dobândite la nivel de junioare. În anul 2014, Eleonora Mihai a primit titlul de maestră internațională la șah prin corespondență, încununare a unei activități intense și consecvente în acest domeniu.

Alături de soțul său, a înființat în anul 2000 clubul Mediator Giarmata Vii, în care a pregătit numeroase generații de juniori, cu unele performanțe remarcabile, precum titlurile naționale obținute de Karina Monica Lucian-Hoffmann, acum un deceniu. Sub egida clubului din comuna în care s-a stabilit, a editat revista anuală „Visul unui pion”, al cărei titlu trimite simbolic spre modestia care a caracterizat-o pe Eleonora Mihai întreaga viață. O existență desfășurată sub semnul blândeții și al credinței, două valori care, prin pierderea unor astfel de oameni, devin tot mai rare în lumea prezentului.