Campionatul European pe Echipe. Echipa Romaniei s-a calificat pentru finala EU/TC8.

S-a încheiat recent și ultima partidă din cadrul grupei semifinale EU/TC8/sf1. Echipa noastră s-a comportat bine per total, ocupând locul 4 cu 43,5 puncte, adică +7, punctaj care îi aduce o binemeritată calificare în finală. Dar iată care sunt cele 13 echipe calificate pentru finala EU/TC8: Slovacia, Italia și Slovenia (primele 3 locuri din finala EU/TC7), Estonia și Croația din EU/TC8/sf1 (Slovacia – dublă calificare), Elveția și Suediadin EU/TC8/sf2 (Italia – dublă calificare), Rusia și Belarus din EU/TC/sf3 (Slovenia – dublă calificare), Romania, Anglia și Cehia – locurile 4 din cele trei grupe semifinale și Germania – cel mai bun loc 5.

După cum puteti vedea consultând diagrama, grupa 1 a fost una dificilă, în care Slovenia, Estonia și Croația, în această ordine, au ocupat podiumul. Iar puternicele echipe ale Germaniei și Olandei s-au clasat în urma României. Punctele echipei noastre au fost realizate, în ordinea meselor, de către: Chiru Ioan Călin 4,5p/10 partide, Moise Octavian 4,5/10, Florea Mihai 6/10, Karacsony Elemer 8/10 (un punctaj de excepție!), Necula Iulian 5,5/10, Berecz Gavril 5,5/10, Dobrei Gheorghe 6/10, Zlătariu Marin 3,5/10. Deși toată echipa merită felicitări pentru acest rezultat deosebit, trebuie făcute și câteva evidențieri. In primul rând, Karacsony Elemer (care a fost și căpitan de echipă) și Florea Mihai, care au ocupat locul I pe mesele lor, ambii cu normă de SIM, apoi Dobrei Gheorghe cu +2, Necula Iulian cu +1 și Berecz Gavril cu +1. Aflat la prima selecționare în echipa națională, maestrul Zlătariu Marin a obținut un rezultat mai slab, -3, sub posibilitățile lui.

Notăm în încheiere că startul Finalei EU/TC8 este planificat pentru ianuarie-februarie 2012 și sperăm că Romania va putea alinia o echipă puternică, poate chiar cu pretenții la podium.