Arhiva Stiri Mai-Iulie 2008

Meci amical feminin Bulgaria-România
În perioada 1-4 august va avea loc la Kozlodui întâlnirea dintre selecţionatele feminine ale Bulgariei şi României, revanşă a meciului disputat anul trecut la Bascov şi încheiat cu scorul de 8-8.
Meciul se joacă în sistem Scheveningen, de-a lungul a 4 runde.
Componenţa echipelor este următoarea:
România: WIM Iulia-Ionela Ionică, WIM Ioana-Smaranda Pădurariu, WFM Paula-Iulia Crăciun, Teodora Trăistaru (antrenor: Gergely-Andras-Gyula Szabo).
Bulgaria: WGM Margarita Voiska, WFM Elitsa Raeva, WFM Iva Videnova, Maria Vladimirova.
Clic aici pentru site-ul oficial.
Meciul s-a încheiat din nou cu scorul de 8-8, jucătoarele noastre punctând astfel: Paula-Iulia Crăciun şi Ioana-Smaranda Pădurariu câte 2,5 p., Iulia-Ionela Ionică 2 p., Teodora Trăistaru 1 p.
Kozlodui
iulie 2008
Corina Peptan a câștigat Memorialul Maria Albuleț
După Campionatele Europene de şah rapid şi blitz din anul 2007, o altă competiţie internaţională feminină de anvergură a fost găzduită de ţara noastră: Memorialul Maria Albuleţ, programat între 22-30 iulie 2008 la Brăila, în organizarea F. R. Şah şi a Primăriei Brăila. La competiţie au fost invitate 10 jucătoare de prestigiu, al căror palmares însumează peste 30 titluri naţionale: marile maestre Marina Makropoulou (Grecia – fiica regretatei vicecampioane olimpice comemorată prin acest turneu), Margarita Voiska (Bulgaria), Svetlana Petrenko (Moldova), Elena Luminiţa Cosma, Corina Isabela Peptan, Carmen Voicu şi maestrele internaţionale Lyubka Genova (Bulgaria), Iulia Ionela Ionică, Ioana Smaranda Pădurariu, Iozefina Păuleţ.
Clic aici pentru prospectul turneului pdf
Clic aici pentru diagrama finală.
Clic aici pentru rezultatele pe runde .
Aici găsiţi partidele jucate.
Album foto 
iulie 2008
Efervescenţă şahistă estivală
Peisajul competi��ional al verii este marcat printr-o salbă de numeroase turnee, în a căror diversitate se regăsesc pe de o parte tradiţia, iar pe de alta emulaţia dată de fondurile de premiere. O trecere în revistă selectivă începe cu Trofeul Techirghiol (2-10 iulie) şi continuă cu Openul Arad (25-31 iulie), Cupa Braşovului (2-9 august), Open Predeal (10-17 august)Festivalul Mihail Sadoveanu (Iaşi, 18-24 august), Turneul Bancpost (Miercurea Ciuc, 18-24 august) Trofeul Centrocoop (Eforie Nord, 27 august-2 septembrie) şi se încheie cu ediţia a II-a a Openului Romgaz, programată la Bucureşti între 11-19 septembrie, cu un fond de premiere de 20000 Euro, avându-l ca invitat de onoare pe ex-campionul mondial Anatoly Karpov, iar ca prestigios nr.1 al listei de concurs pe marele maestru Liviu-Dieter Nisipeanu.
iulie 2008
Lista rating FIDE de la 1 iulie 2008
Conform listei rating FIDE de la 1 iulie 2008, topurile şahiştilor români sunt:

Masculin:
1.L.D.Nisipeanu 2692
2.A.Istrăţescu  2636
3.C.Lupulescu  2589
4-5.L.Vajda  2588
4-5.M.Pârligras  2588
6.V.Nevednichy  2577
7.M.Marin  2553
8.D.Rogozenco 2541          9.V.Jianu  2522
10.M.Manolache 2521
Feminin:
1.C.Peptan  2409
2.E.L.Cosma 2375
3.C.Foişor  2344
4.S.Foişor  2337
5.A.Hamdouchi-Bogza  2304
6.A.Motoc  2303
7.G.Olăraşu  2295
8.M.Sandu  2288
9.I.Ionică  2287
10.I.Păuleţ  2275
F.R.S.
Clic aici pentru noua listă rating FIDEZip
iulie 2008
Formarea antrenorilor de șah
F.R.S. În vederea stabilirii cifrei de școlarizare pentru examenul de admitere din 22-23 septembrie 2008 de la Școala Națională de Antrenori (cursuri de 2 ani), Federația Română de Șah așteaptă opțiuni scrise din partea celor interesați, până la data de 15 iulie 2008. Acestea vor avea doar uncaracter orientativ, înscrierile propriu-zise urmând a fi făcute la Școala Națională de Antrenori (în perioada 1 august-12 septembrie 2008), după consultarea de către candidați a condițiilor precizate pe site-ul instituției.
iunie 2008
Competiţii şahiste pe litoral
20-29 iunie, Eforie NordTrofeul Litoralului (organizator internaţional: Elena Cristian), ajuns la a 18-a ediţie, cu un open internaţional, două turnee de copii/juniori; vor avea loc şi concursuri de dezlegări, cel de seniori (programat pe 21-22 iunie), fiind realizat după structura C.M./C.E. pe durata a 6 runde.
Clic aici pentru rezultate.Zip
Album foto concurs seniori 
Album foto concursuri copii 
Clic aici pentru proba de dezlegări.Zip
Album foto dezlegări 
Clic aici pentru proba de dezlegări la copii.Zip20-29 iunie, Cap AuroraFestivalul Clubului Central de Şah (organizator internaţional: Mariana Ioniţă), aflat la a 11-a ediţie, cu un open internaţional şi cu trei turnee destinate copiilor până la 12 ani.
Clic aici pentru rezultate.Zip
Album foto 

21-29 iunie, NeptunFestivalul Internaţional de şah Mangalia (organizator internaţional: Doru Alexandru Ionescu), competiţie desfăşurată în premieră şi cuprinsă în circuitul Grand Prix Romania, la care va participa şi recentul campion european Sergei Tiviakov (Olanda); în paralel include şi un turneu de copii.
Clic aici pentru site-ul oficial.

iunie 2008
Competiţii europene pentru juniori
La Campionatele Europene pentru echipe de juniori, programate între 14-22 iunie la Szeged, România este prezentă cu două formaţii:
– fete: Teodora Trăistaru, Andra-Marina Chiriţă, Adeline-Ramona Uţă (antrenor: Ligia Jicman)
– băieţi: Cristian Chirilă, Tiberiu Georgescu, Teodor Anton, Tudor-Vlad Sfârlog, Bogdan Posedaru (antrenor: Vladimir Danilov)
Anul trecut la Subotica echipa de fete a cucerit medaliile de aur.
Clic aici pentru site-ul oficial
Echipa de băieți a României a obtinut medalia de bronz (Ungaria neavând dreptul decât la o singură medalie), iar echipa de fete a ocupat locul 4.
*
Clic aici pentru prospectul C.E. 8 ani Batumi (Georgia) 4-15.06.
Clic aici pentru site-ul oficial.
Album foto Batumi 
mai 2008
Superturneul Aerosvit 2008
La puternicul turneu găzduit de oraşul ucrainean Foros, între 7-19 iunie 2008, a fost invitat să participe şi marele maestru român Liviu-Dieter Nisipeanu. Adversarii săi sunt: Magnus Carlsen (Norvegia), Peter Svidler, Dmitry Jakovenko, Evgeny Alekseev (Rusia), Vassily Ivanchuk, Sergey Karjakin, Pavel Eljanov, Andrei Volokitin (Ucraina), Alexei Shirov (Spania), Loek Van Wely (Olanda), Alexander Onischuk (SUA).

Clic aici pentru site-ul oficial.

iunie 2008
Turneul Regilor
Expro Hotel Bazna După o primă întâlnire competiţională reuşită anul trecut la Bazna, o serie de celebrităţi ale şahului mondial din anii ’70-’90 se reunesc din nou în staţiunea din apropierea Mediaşului, între 23 mai – 3 iunie 2008. Sponsorul Romgaz şi organizatorul ACS Elisabeta Polihroniade, cu sprijinul Fundaţiei Gambit-Elisabeta Polihroniade, au invitat următoarele nume de marcă: Ulf Andersson (Suedia), Alexander Beliavsky (Slovenia), Alexander Khalifman (Rusia), Henrique Costa Mecking (Brazilia), Lajos Portisch (Ungaria), Nigel Short (Marea Britanie) – o prezenţă inedită faţă de 2007, Andrei Sokolov (Franţa), Mihai Şubă (România), Jan Timman (Olanda), Rafael Vaganian(Armenia). Lor li se adaugă tânărul Andrei Murariu, calificat de drept în calitate de câştigător al Open Romgaz 2007.
Director al turneului este marea maestră Elisabeta Polihroniade, iar preşedinte este ex-campionul mondial Boris Spassky.
Clic aici pentru siteul oficial.
Interviu în exclusivitate cu Henrique Costa Mecking
Clic aici pentru declarațiile participanților.
Clic aici pentru clasamentul final.
Album foto 
Aici puteți citi declarația câștigătorului Nigel Short.
mai 2008
Curs de perfecţionare pentru antrenorii de şah
În perioada 6-8 iunie este programat la sala de șah Apa Nova din București un nou curs de perfecţionare pentru antrenorii de şah.
Lectori: Mihail Viorel Ghindă și Valentin Stoica .Mihail Viorel Ghindă: „Nebunii de culori diferite în prezenţa pieselor grele” (format docformat cbv.)
Copyrightul asupra textului aparţine autorului şi FRSah
Valentin Stoica: “Probleme tehnice în tratarea jocului de mijloc” (format doc; format cbv.)
F.R.S.
mai 2008
Finalele Campionatelor Naţionale Universitare de şah
În perioada 23-25 mai vor avea loc la Iaşi finalele Campionatelor Naţionale Universitare, la care pot participa (cazare şi masă gratuite) jucători având minimum categoria I de clasificare. Dacă limita de 60 de locuri va fi depăşită, atunci din fiecare centru universitar vor fi acceptaţi maximum 2 jucători.
Clic aici pentru clasamentul final.
mai 2008